Pu – Erh – Ceaiul Vietii, Ceaiul Miracol, Ceai Pu Erh - My Himalaya

Home
Tipuri de Ceai
Pu – Erh – Ceaiul Vietii, Ceaiul Miracol, Ceai Pu Erh

02 03, 2014

Numele de Pu-Erh (sau Pu’er, Simao, Puer, sau Pu-er) vine de la regiunea Pu’er de langa Simao, Yunnan, China. Iar Yunnan este cu siguranta Mecca ceaiului! Astazi, cand spui Yunnan spui Pu Erh, un tip de ceai unic, foarte apreciat in toata lumea de catre cei mai avizati iubitori si degustatori de ceai. Ceaiul Pu Erh este un ceai obtinut din frunze foarte mari de Camellia sinensis, cu o aroma de pamant caracteristica si o infuzie de culoare intunecata.

Superbele plantatii de ceai din Yunnan se intind de-a lungul vaii raului Lancang, iar cele patru domenii principale de productie sunt: Xishuangbanna, Pu’er (Simao), Lincang si Baoshan. Dintre toate, regiunea Pu’er are cei mai vechi arbori de ceai salbatic, cu frunze late “Yunnan Large Leaf”.

Disputa China – India cu privire la originea ceaiului

Pornind de la celebra disputa dintre China si India pe tema originii ceaiului, cercetatorii au studiat si au aratat faptul ca primii arbori de ceai din lume s-au descoperit in China Antica si au fost arbori cu frunzele mari, din zona Yunnan. Ulterior, plantatiile s-au raspandit in China centrala (frunze medii), apoi in zonele mai joase, de coasta (frunze mai mici).
Cercetarile s-au extins desigur in toata zona Yunnan, s-au studiat arbori de ceai vechi de sute de ani, dar si cultura populatiei Bulang (localnicii din Yunnan).
Intr-un documentar* un localnic povesteste: “Ceaiul este viata noastra”! Cultura localnicilor din Yunnan lor nu poate fi separata de ceai. De exemplu, populatia Bulang aduce un omagiu in fiecare an, pe 17 aprilie stramosilor ceaiului. Ei cred ca Pa’aileng este primul stramos al ceaiului, parintele Camelliei sinensis. Legenda spune ca Pa’aileng si-a condus poporul spre sudul Chinei, acum 1700 de ani. Cand au ajuns pe valea raului Lancang, majoritatea erau bolnavi si suferinzi. Unul dintre ei a consumat din intamplare frunze de ceai si curand s-a insanatosit. Astfel, Pa’aileng a raspandit vestea si populatia Bulang s-a insanatosit rapid cu ajutorul frunzelor de ceai.
Pe langa omagiul adus lui Pa’aileng, locuitorii micului oras Pu-Erh il omagiaza pe Zhuge Liang, caruia i-au construit o statuie in centrul localitatii, despre care se considera ca a fost primul cultivator de ceai – “parintele plantatiilor de ceai”.
La o scara mult mai larga, poporul chinez considera ca imparatul chinez Shen Nung (sau Shennong) este parintele ceaiului, deoarece in timpul unei calatorii, o intamplare fericita a facut ca o frunza unui copac sa ajunga in bolul cu apa fierbinte al imparatului care a apreciat imediat gustul si calitatea noii bauturi rezultate. Se spune ca intamplarea a avut loc in anul 2737 i. Hr. Despre Shen Nung se stie ca testa proprietatile tuturor plantelor pe “propria piele” si daca vreuna era otravitoare, bea ceai pentru purificare.
Toate aceste legende au frumusetea lor si sublinieaza dragostea si respectului chinezilor pentru ceai. De altfel, in traditia chinezeasca se spune ca din casa nu trebuie sa lipseasca: ceaiul, lemnele de foc, orezul, uleiul, sarea, sosul de soia, si otetul.
Pana la urma nu are importanta cine a fost primul parinte al ceaiului (Pa’aileng, Zhuge Liang sau Shen Nung) importante sunt descoperirile stiintifice care au reliefat faptul ca originea ceaiului este legata de chinezi si de provincia Yunnan, locul sfant al plantatiilor de ceai (de aici s-au raspandit apoi in toata China).

Pu Erh – Ceaiul Vietii

Se considera ca ceaiul produs din frunzele arborilor salbatici, batrani are efecte mai puternice, continand un Qi ridicat – Qi-ul fiind „energia vietii” si de aceea ceaiul Pu Erh se numeste Ceaiul Vietii. Primul lucru foarte interesant pe care dorim sa-l subliniem este faptul ca acest tip de ceai este similar vinului: cu cat este mai vechi, cu atat este mai bun (in urma invechirii, gustul amar si astringent se estompeaza). Pu Erh, ceaiul invechit este foarte apreciat si presupune zeci de ani de fermentatie naturala. Ceaiul Pu Erh este acel tip de ceai “ciudat” pe care sigur l-ati vazut macar intr-o poza sau intr-un film – specific lui este modul de prezentare, de la mici turtite (tou cha) sau cuib de pasare, la “caramizi”, pana la diverse forme obtinute prin presare.
Pu Erh este facut din soi vechi de Camellia Sinensis, arbori cu frunza lata (cam cat o palma). Asa cum am mentionat, ceaiurile de tip Pu-Erh castiga in savoare pe masura ce devin mai vechi. Pentru a atinge forma finala, cu acel gust specific “de pamant” aceste ceaiuri trebuie sa fie supuse unui proces de post-fermentatie la care participa mai multe microorganisme. De altfel, intregul proces de productie este o arta in sine.

In anul 1972 s-a descoperit o metoda de fermentatie manuala care accelereaza procesul de fermentatie traditional care dura foarte multi ani, tinand cont de conditiile in care se producea fermentatia naturala pe Drumul Ceaiului (caldura, umiditate ridicata, etc). In anul 1973 chinezii si-au brevetat inventia si de atunci timpul de productie al ceaiului Pu-Erh a scazut spectaculos.
Ceaiul Pu-Erh este disponibil in diferite stadii de oxidare iar procesarea presupune de obicei si comprimarea frunzelor in diferite forme. Exista doua categorii principale in care poate fi impartit acest tip de ceai:
• Sheng (brut) – deloc sau foarte putin oxidat inainte de a fi presat in diverse forme;
• Shu (copt sau invechit) – oxidat, mai mult sau mai putin, apoi comprimat sau lasat in forma libera.
Ceaiul Sheng neinvechit este de multe ori considerat o varietate de ceai verde, iar ceaiul Pu-Erh Shu si cel Sheng invechit sunt considerate ceaiuri negre. Asadar, putem spune ca Pu Erh-ul este de doua feluri: verde si negru.
Cele mai bune ceaiuri sunt cele din frunze culese primavara, din copaci salbatici batrani, uscate la soare si prelucrate manual.
Ambele tipuri de ceai se depoziteaza in locuri racoroase, ventilate si uscate, ferite de lumina soarelui, unde stau la oxidat vreme de mai multi ani, gustul catifelandu-se in urma acestui proces. Ceaiul Shu necesita 15 ani pentru a atinge calitatea sa cea mai buna, iar cel Sheng devine mai bun an dupa an, daca este pastrat in conditii optime. Infuzia are culoare rosiatica si un gust puternic, cu atat mai catifelat cu cat ceaiul este mai vechi. Caracteristicile frunzelor uscate si ale infuziei difera in functie de varsta si de forma in care frunzele au fost pastrate (comprimate sau nu).

Drumul Ceaiului – ceai chinezesc, cai tibetani

In Tibet exista o vorba: “Mai bine 3 zile fara mancare decat o zi fara ceai”. Sursele vechi mentioneaza importul ceaiului in Tibet din China inca din sec. al VII-lea.
Legenda spune ca in Tibet ceaiul a fost adus pentru prima oara cand printesa Wen Cheng, din dinastia Tang care s-a casatorit cu regele tibetan Songtsen Gampo, in anul 641 d.Hr. Tibetanii aveau nevoie de ceai din cauza climei aspre si alimentatiei sarace in legume si fructe, iar miraculoasa licoare era benefica pentru a preveni bolile datorate lipsei de vitamine. Asadar, oricat de mare ar fi fost efortul, importul de ceai era o necesitate si din aceasta nevoie (a tibetanilor de procura ceai si a chinezilor de a deschide rute comerciale) a aparut Drumul Ceaiului.
Vechiul Drum al Ceaiului se intindea pe aproape 2.250 km, prin provincia Yunnan, pana in Lhasa, capitala Tibetului, la aproape 3.650 m altitudine. Drumul Ceaiului a fost unul dintre cele mai inalte, spectaculoase si mai periculoase drumuri comerciale din Asia, care trece prin diferite “statii” si prin 4 trecatori dificile, care ajungeu pana la 5000 m si cobora pana in Lhasa, locul Sfant al Tibetului. Traversarea dura in general 20 de zile – dus, 20 de zile intors…
Povestile despre acest Drum al Ceaiului sunt fascinante. Se pare ca micutii tibetani carau cu propriile forte poveri mai mari decat propria lor greutate, niciodata mai mici de 60 de kg (de obicei intre 70 si 90 kg), se supuneau de bunavoie unor pericole naturale (furtuni, zapada, vant) si umane (drumul era mereu presarat cu banditi) greu de imaginat.. “doar” pentru acest ceai, despre care noi astazi…nu stim nimic. Nu stim sa-l apreciem, nu stim sa-l savuram, este greu de gasit si nu-i cunoastem povestea. Tot ce stim este ca ultima oara cand un caraus a traversat drumul Ceaiului a fost in anul 1966.

Beneficiile aduse de minunatul ceai Pu erh

Nu putem incheia povestirea fara o scurta referire la beneficiile ceaiului Pu-Erh. Nu intamplator chinezii si tibetanii au pus pret pe calitatile lui. Se cunoaste faptul ca tibetanii procurau ceai Pu-Erh pentru a-i ajuta la digestie, datorita faptului ca alimentatia lor nu continea foarte multe vegetale.
Ceaiul Pu-Erh contine cafeina, desi nu atat de multa precum alte tipuri de ceaiuri si antioxidanti care ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare. Consumul pe termen lung de ceai Pu-Erh reduce tensiunea si nivelul colesterolului, prevenind astfel bolile de inima. Se considera ca ceaiul produs din frunzele arborilor salbatici batrani are efecte mai puternice, continand un Qi ridicat (Qi-ul este „energia vietii”, de aceea ceaiul Pu-Erh se numeste Ceaiul Vietii). Pu-Erh detoxifica organismul si ajuta in curele de slabire. Ceaiul elimina rapid toxinele din corp, calmeaza durerile usoare si este unul dintre cele mai bune ceaiuri in ceea ce priveste reducerea procentului de grasimi in organism. Accelereaza metabolismul si doza zilnica recomandata pentru curele de slabire este de 3 cani, dupa fiecare masa, timp de trei luni.
Ceaiul Pu Erh echilibreaza tranzitul intestinal, faciliteaza digerarea alcoolului, zaharului si a carnii, actionand direct asupra ficatului, stomacului si intestinelor. Elimina dificultatile de digestie si balonarile. In plus, s-a dovedit ca imbunatateste vederea, intarzie procesul de imbatranire si ajuta la reglarea zaharului din sange.